Istovit

Nu știu de ce sunt așa obosit,

Nu poate fi de la vârstă,

Ar fi un alibi prea comod.

Poate o fi de la vreme, un nor,

Îmi întunecă albul alb al ochilor.

Poate o fi de la vânt, mă tot bate

Un pârdalnic de Crivăț în tâmplă.

Poate o fi de la florile de mai,

Mă tot îmbată cu mireasma lor fină.

E posibil să fie chiar de la mine,

E istovitor să mă suport zilnic.

Mereu același și același om mic,

Pierdut în pletora de uriași din jur.

Mi-a mai rămas totuși o speranță.

Că lumea se va schimba radical.

Și că sapiența-mi va câștiga lupta

Cu uriașii cu creier nestriat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share via
Copy link
Powered by Social Snap