Vaduva de safir este scrisa de Dinah Jefferies. As putea sa inchei aici, pentru ca mare lucru nu este de zis, insa voi face totusi cateva remarci, ca sa ma aflu-n treaba si nu pentru ca mi-ar fi produs o erectie in toata firea, cum ar fi zis Adam.
Firul narativ al cartii este fluent, fara cine stie ce intorsaturi spectaculoase si inca de pe la pagina 100 (ea avand vreo 419) iti dai seama cam cine cu cine, cum si in ce fel se va desfasura actiunea. Asa ca recunosc ca uneori am citit in diagonala si-n viteza, trecând cu nonsalanta peste paginile in care dialogurile erau de un nivel …”basic”.
Personal mi s-a parut un fel de Sandra Brown, dar mult mai putin siropoasa, insa la fel de previzibila.
Cartea nu este rea, dar nu pune probleme serioase de logica sau reflectie. Descrierea peisajului este intr-adevar draguta, dar nu poti sa cazi in extaz , cum am vazut unele comentarii, decat daca nu ai citit carti serioase, in care descrierile sunt magistrale, asa cum întâlnim la Balzac, Zola, Dostoievski.
Este de citit asa, intr-o doara, intr-un tren, pe plaja sau când nu aveti alta carte la indemana.
Partea nasoala este ca, vrajita de recenziile strict comerciale, m-am calicit si am cumparat inca 2 carti ale autoarei si acelea mult-laudate : ”Fiica negustorului de matase” si ”Sotia plantatorului de ceai”. Le-am cumparat pe toate in acelasi timp, in caz de va intrebati de ce am persistat in greseala…:)
Daca le voi citi si pe acelea, o sa va anunt. Daca le-ati citit voi, poate ne spuneti cum vi s-au parut. Daca nu, nu.
