Ploaia-femeie
Ploua simandicos, cu stropi dolofani,
Nu era orice fel de ploaie,
Era PLOAIA.
O priveam amândoi cu ochi mari,
Avizi de frumusețea-i aparent rece.
Eu și cu ea priveam ploaia,
Ținându-ne de mâini,
Ca într-un ritual voluptuos.
Eu, ea și ploaia,
Nu mai era nimic altceva pe lume.
Ea începu sa se dezbrace alene,
Cu mișcări simandicoase,
Nu, nu era orice fel de femeie,
Era FEMEIA CARE MĂ PLOUA.
