El o privea in ochi cu veneratie, stralucirea simpla de acolo ii incalzea sufletul.
“ Asa sunt ochii mei, iesiti din orbite. Sunt exoftalmica” – se justifica ea, crezand ca el era infricosat de dimensiunea un pic exagerata a ochilor ei.
Eusebiu scutura din cap, ca smuls dintr-o vraja adanca. “ Ufff, are dreptate, are ochii aia iesiti din orbite de parca incearca mereu sa isi aplice un supozitor cu diametrul de 12 centimetri” gandi el.
“Trebuie sa ma gandesc inainte sa ma pierd in lumina ochilor ei. Ce va zice lumea de ochii ei bulbucati? Ce va zice mama despre faptul ca ea este orfana si saraca? Ce va zice mama despre numele ei, Eufrosina Gigartu, rezultat parca din scrasnetul romantic a doua masele cariate?” Gandurile astea gri-negre il napadira brusc pe Eusebiu.
Revenirea la realitate fusese ca un dus rece pentru el. Isi lua ramas bun pe fuga de la ea, o pupa scurt pe obraz si o lasa nedumerita in pragul casei, framantand in nestire un stergar.
Eusebiu fugise ca din pusca spre confortul casei de la oras a mamei sale , care il tinuse ca pe un bibelou pana la varsta de 34 de ani pe care cu onor o implinise pe 17 februarie.
Toate relatiile pe care Eusebiu incerca sa si le cladeasca fusesera cenzurate cu salbaticie de mama sa. Niciuna nu era prea buna pentru el, erau ori prea fitoase, ori prea urate, ori prea grase, ori prea proaste. Eufrosina era prea saraca, un pacat capital, pe care mama lui Eusebiu nu ilputea accepta defel. Eusebiu fusese un copil fara personalitate, strivit de exagerata protectie a mamei sale si devenise un adult fara personalitate.
Acum, simtea ca s-a indragostit iar de cine nu trebuia. Naiba il pusese sa se intereseze de tanara cu picior zvelt si talie de trestie din trupa de dansuri populare a centrului cultural al primariei, pe care il conducea. Tot maica-sa trasese sforile pentru ca inginerul Eusebiu sa fie directorul cultural al primariei din marele oras, functie ce ii asigura un salariu nesimtit de bugetar.
Eusebiu ajunse acasa in tromba, se spala sumar pe maini si se arunca in pat. Iar era pus in fata unei dileme existentiale, iar el nu stia sa isi rezolve dilemele. I le rezolva intotdeauna mama lui, stapana cugetului, inimii si a tuturor sentimentelor sale.
Atipi si visele il napadira rapid. Vulturi negri il alergau cu ciocuri de otel si ochi amenintatori. Alerga fara vlaga, ca in viata reala, iar ciocurile vulturilor il sfartecau bucata cu bucata. Ca din senin, aparu o ingera alba, cu ochi exoftalmici, care il purta pe aripi departe de tot ce era rau.
Ochii ei mari, calzi, eufrosinatici, il invaluiau cu iubire.
Eusebiu se trezi brusc avu o revelatie: Eufrosina era aleasa lui. Era hotarat sa lupte pentru ea si sa ii spuna asta sus si tare mamei lui. Isi bomba pieptul, desi picioarele ii tremurau ca doua sticks-uri, de frica.
Poate ca era semnul ca incepea o noua viata pentru Eusebiu. Va putea sa o duca singur, pe umerii sai firavi?
