Iubirea noastra, Sorescu

N-as putea sa incep altfel când vorbesc (cu adanc respect si admiratie nemarginita) despre iubirea mea – noastra, MARIN SORESCU, care mi-a adus aminte cat de minunata e..SUBTILITATEA. Am zis ”iubirea mea – noastra”, pentru ca am primit acest cadou inegalabil, SORESCU, de la iubitul meu care mi-a recitat niste poezii, ce mi-au atins pe undeva, ascunsa, o coarda sensibila. De atunci, ii iubesc neconditionat pe amândoi..:)

Am descoperit apoi, impreuna, acest univers din care cu greu m-as lasa dusa si care, uneori, când suntem cufundati in el, ne imperecheaza mintile si sufletele, facand punte catre carnalul inevitabil.

Nu e rau sa spui lucrurile direct, insa, in poezie, comoara cea mai de pret, pentru mine, este ingeniozitatea. Si când spun asta, nu ma gândesc la inventarea unor scheme complicate, din care nimeni sa nu priceapa o iota. Ma refer la genialitatea iesita din maiestria de a aduna cuvinte simple, stiute si ras-stiute, si de a ridica din ele un palat al sentimentelor, in care sa te simti chiar Regele sau Regina.

Miraculosul Sorescu, asta face cu imparatia lui ”cuvantatoare”, o imparte,cu inteligenta si frusta generozitate, cu noi. Ne face partasi la minunea ce izvoreste din el si ne indeamna sa-i fim complici. Ne impinge sa fim sapienti, ne face sa gândim si sa ne spunem: ”si eu as fi putut sa scriu asta”. Asa am zis si noi de multe ori, insa un lucru este cert: daca am fi putut, am fi scris, pana sa-l întâlnim pe EL. De ce n-am facut asta?! Raspunsul este simplu: pentru ca Sorescu este FARA SEAMAN.

Iubirea noastra, genialul Sorescu

Pentru mine, el este proprietarul de drept al piedestalului, de la inaltimea careia priveste catre fauna covarsitoare a adevaratilor sau falsilor poeti. Acum, când scriu aceste rânduri, ma gândesc cu rusine, la versurile pe care le-am postat in ”Condeiul nostru sapiosexual”.

Si nu pentru ca veti recunoaste acolo deplina si asumata influenta a lui Sorescu asupra mea, ci pentru ca sunt un atat de nevrednic epigon. Poate cea mai arzatoare dorinta a mea ar fi sa scriu o poezie pe care, consumatorii fideli ai lui Sorescu, sa o atribuie Marelui Marin. Nimic nu m-ar incanta mai mult decat sa aud sau sa vad un comentariu despre o poezie de-a mea, despre care sa spuna ca parca ar fi scrisa de EL.

Asa ca, va rog anticipat, pe voi, cei care va veti indura sa-mi cititi poeziile, dati dovada de indulgenta sau nu, dupa cum va indeamna inima!! Va multumesc!

Eva

P.S. Urmeaza si Adam, cu al lui elogiu.:)

Iubirea noastra, Sorescu

” Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?”

Asa m-a cucerit pe mine domnul Marin Sorescu.
Cu simplitate, inteligenta, subtilitate, bucurie!
M-a luat de mana si m-a dus catre tarana din care m-am nascut!
M-a dus mai aproape de bunici si strabunici, pe care poate ii uitasem, prostul de mine.
Ii uitasem covarsit si orbit de orgoliul confortului propriei existente.
Multumesc, Marin Sorescu!
Mi-ai readus aminte sa gandesc, sa imi amintesc, sa traiesc.
M-ai facut sa ma simt iar copil, sa vibrez la versuri ca „Stevie si Dragavei sunt doi cai, Ce zic? Doi zmei! ” :).
Mi-ai redesteptat izvoarele si m-ai readus practic, la viata!
Multumesc, domnule Marin Sorescu!