Cine
Nu stiu cum reuseste Sorescu sa fie atat de concis si atat de magnific in acelasi timp.. de fapt, stiu.. E vorba de genialitatea care si-a gasit culcus in mintea lui..Ii iubesc mintea, iar cu poezia asta a reusit in cateva strofe sa-mi induca starea de ipocrizie care ne bantuie pe toti, mai ales atunci cand nu avem timp si pentru sufletul nostru, ci doar pentru treburi superficiale, care escamoteaza lucrurile cu adevarat importante.
Din pacate, aceasta fatarnicie poate dura o viata (uneori e vorba si despre incapacitatea de a descoperi cine suntem) sau poate fi indepartata temporar de o iubire, de o nenorocire, de o moarte, de o boala – adica de fapte cutremuratoare, care pentru cateva zile, poate saptamani sau luni (rar ani), ne fac sa nu mai vrem sa ne consumam energia mimand ca suntem altii…
Si-atunci devenim noi, cei care suntem ascunsi inauntrul nostru, cei care pandim momentul prielnic de a ne face cunoscuti…insa noi, cei adevarati, suntem o povara, pentru noi, cei care ne-am obisnuit sa fim „altii”…upsss…s-a terminat portia de pseudofilosofie..
CINE o fi zis asta? Eu sau cealalta eu?!
Cine
Sa cercetam bine
Cine se ascunde sub noi,
Sa fim foarte atenti
Pe cine numin
EU.
Ca nu mai poti
Avea incredere oarba
In nimeni,
Sa fim atenti, mai ales,
Pe cine numim
EU.
Indesati cu genunchiul
Sub niste masti,
Atat de conventionale
Rasul, plansul, iubirea,
Ne caznim, stangaci,
Sa fim familiari cu noi.
Poate chiar reusim
In unele momente,
Dar ne speriem grozav
Cand ne auzim glasul.
