Pana acum n-am citit nimic scris de Ioana Parvulescu. Dar acum cand am citit, mi s-a deschis apetitul si tot ce sper e sa nu ma dezamageasca. Mi s-a mai intamplat sa citesc un autor si sa cumpar mai multe carti de-ale lui, ca apoi sa constat ca doar cea pe care am citit-o prima data a fost de referinta. Restul, acelasi cadru, acelasi limbaj, aceeasi plictiseala.
Asa cum deja cred ca v-ati dat seama, Inocentii mi-a placut foarte mult. Si cand zic foarte mult, inseamna chiar fooooarte mult. Este o carte pe care le-as recomanda-o in special celor care au prins un pic din epoca ceausista (copilaria sau adolescenta), pentru a intelege pe deplin referirile facute de autoare.
Dar, si mai ales, le-as recomanda-o tinerilor din zilele noastre, care vor fi atat de uimiti sa nu gaseasca niciun gadget in acest roman, nicio tableta, niciun telefon mobil, niciun PC, niciun game, nimic altceva decat oameni si relatiile dintre ei.
Nu stiu de ce cartea aceasta mi-a adus aminte de Dumbrava minunata si de Lizuca, desi cele doua fetite nu seamana decat, poate, la statura. Fetita, casa si locurile in care a trait, impreuna cu lumea ei formata din parinti, frati, verisori, unchi si matusi, bunici si cateva necuvantatoare , toate sunt universul acestui roman.
Viziunea ei , absolut inocenta (cum altfel?!) asupra lumii, dialogurile cu adultii, intamplarile fericite sau tragice, evenimente stupide sau importante, sunt proiectate prin ochii copilei, care de multe ori iti ajung la suflet cu concluzii neasteptate, dar pline de simtire.
Cartea chiar merita citita si va asigur ca veti iesi un pic din lumea asta ticaloasa si veti ajunge, intr-un fel magic, in copilarie, unde toti ”am fost fericiti, dar neterminati”, in timp ce acum , ca adulti, dupa ce ”trupul ne-a intrat in viata” si am cunoscut iubirea, suntem ”nefericiti, dar terminati”. Norocosi aceia care sunt si fericiti, si terminati!.
