Casnicia sa nu fusese niciodata ca un cer senin. Nici macar primul an, ala in care se spune ca totul e roz. Se insurase mai mult in urma unui pact facut de parintii lui si ai ei, mai mult o gluma de fapt. Parintii lor erau prieteni si , asa cum e pe la romani, se apelau in parc “cuscre” , dume ieftine de tarani veniti la Bucuresti.
Copiii erau de aceeasi varsta si fusesera colegi si la scoala genrerala si apoi, si la liceu. Cu timpul, fata, Maria, dezvoltase un sentiment acaparator fata de Marian. El i se cuvenea ei, Mariei, ii era harazit ei, Mariei.
Mama lui Marian sesizase problema, vorbise cu baiatul, dar el parca avea un val pe ochi. Era pe slab pentru a avea dorinte dincolo de chilotii de o culoare indoielnica ai Mariei.
Marian era nevoit sa iasa numai cu ea. Spun “nevoit” pentru ca, in obedienta sa, Marian nu indraznise sa ridice capul catre alta fata.
Anii senini ai copilariei si adolescentei se acoperisera cu nori intunecosi dupa casatorie. Era si firesc sa apara si rutina dupa ce Maria si Marian traisera practic impreuna de cand se nascusera.
Caracterul lui slab, lipsa sa crasa de personalitate, faceau aproape inutila mefienta Mariei, care vedea in fiecare femeie care trecea pe langa ei o eventuala rivala. Maria era acaparatoare din cale-afara, mereu il tinea strans de brat pe Marian cand ieseau din casa. Asta poate si pentru ca Marian castiga foarte bine ca IT-ist, iar Maria daduse gres cu avocatura si statea acasa de vreo doi ani pentru a-si “limpezi gandurile”.
Mefienta naste monstri. Pana si placidul Marian simti asta la un moment dat. Si se razvrati! Ridica privirea catre Ioana, cea mai buna prietena a Mariei! Un văl de ceata i se ridica brusc de pe ochi!
Asa se intampla intre prieteni…
