Ravisanta limba romana
Ma declar sedusa iremediabil, irecuperabil, indubitabil si irefutabil de minunata limba romana.
Nu ne alegem parintii, asa cum nu ne putem alege limba, insa asa cum ne putem ocari parintii, putem sa ne repudiem si limba.
Pana acum insa nu am cunoscut un divort definitiv de limba noastra.
Si cand am zis asta, mi-a venit in cap „disperatul” de Cioran, care a ales sa-si puna gandurile la copt in cuptorul limbii franceze.
De ce nu in limba romana, care e atat de frumoasa, de suculenta?!
Nu am inteles acest lucru decat prin prisma omagiului pe care Cioran l-a adus tarii care l-a adapostit timp de 50 de ani.
Dar nu Emil Cioran este subiectul, ci faptul ca in aceasta rubrica vreau sa va aduc in dar cuvinte pe care le stiti sau poate nu.
Mi-ar placea, daca le-ati citit prima data pe aici, sa-mi spuneti asta. 🙂
Iar daca uneori folosesc cuvinte care uneori vi se par dificile si va pun pe cautat, atunci sa stiti ca acesta este scopul declarat.
Si voi incepe cu cel din titlu, despre care sigur ati auzit si pe care il intelegeti deja din context.
Ravisanta limba romana
ravisant = incantator, deosebit de frumos..
Mi s-a atras atentia ca scriu fara diacritice. Imi cer iertare pentru asta, insa imi este mult mai comod asa.
Sper ca nu sunt greu de citit, iar daca voi, cei care ne mai treceti pragul, constatati ca indigenta diacriticelor nu va prieste, atunci voi depune eforturi sa ma corectez. Doar sa-mi spuneti! 🙂
Si iata, rasare un nou cuvant..
indigenta = lipsa, saracie, dar si nevoie, mizerie..
Ca sa fiu in ton cu anotimpul, as fi vrut sa scriu ceva invernal, insa voi fi primavaratica.
Voi scrie despre apropiata despuiere a unor baieti bine claditi de mama natura si probabil de multe ore de sala, care va avea loc cu ocazia zilei de 1 martie.
Ideea este ca acest „eveniment” imi duce invernalele-mi ganduri pe apa baietilor care se vor zbuciuma pentru a celebra venirea multasteptatei primaveri.
Deci, invernal = de iarna, iernatic..
Uneori ma apuca o aprehensiune ce ma face ma simt paralizata.
Atunci cand incerc s-o desir, ca sa ma lamuresc despre ce este vorba, descopar cu usurinta sursa.
Este vorba de micimea mintii mele resimtita fata de imensitatea aproape infinita a lucrurilor pe care nu le voi sti vreodata.
Si nu numai atat, si pe care nu le-as fi inteles vreodata (chiar daca as fi avut acces la ele).
Iar atunci cand am starea asta incerc sa ma remontez cu ceea ce a spus cineva: „ori ma impac cu viata, ori plesnesc de eruditie”.
Bineinteles ca eu iau partea usoara a problemei.
Imi reconciliez pozitia fata de viata mea plina de rupturi, gauri, goluri, julituri si incerc sa mai carpesc cate ceva.
Imi spun :cine poate spune ca detine toate cunostintele emanate de atata amar de ani si de miliardele de minti ale lumii asteia?! NIMENI. Bine atunci, m-am linistit, la naiba cu aprehensiunea! 🙂
Ravisanta limba romana
Aprehensiune = teama vaga, frica nedeslusita.
Multi dintre oamenii celebri ai acestei lumi au suferit de potomanie.
Si, din pacate, acesta a fost si motivul pentru care au trecut in lumea dreptilor .
Cel mai la indemana exemplu este jucausul inventator al „Necuvintelor”, Nichita Stanescu.
Nichita , da, cel care zicea : „frunza verde de albastru, ma doare un cal maiastru”.
M-am intrebat uneori cate versuri au fost scrise sub zodia „dipsomaniei” si cate au fost rezultatul inspiratiei feroce data de luciditatea cruda.
Daca stau sa ma gandesc, pot sa analizez lucid analizez euforiile mele si va spun ca nu sunt prea multe ( am nevoie insa si de degetele de la picioare sa le numar. :).
Si pot sa spun cu precizie ca starea de luciditate pe care o am atunci cand sunt euforica e mult mai penetranta decat atunci cand nu sunt.
Nu stiu cum se face, dar la mine asa este, poate ca si la Nichita la fel, pacat doar ca n-a stiut sa se opreasca la timp.
Avem , asadar, cuvantul dipsomanie = potomanie = alcoolism cronic
Ravisanta limba romana
Sa fii exclus de societate nu este nici o noutate, dar nici o bucurie.
Mie mi-a placut foarte tare nu atat cuvantul „ostracizare” pe care multi dintre voi il stiu, ci baza acestui cuvant, „ostraca”, care inseamna scoica.
Legatura dintre scoica – ostraca si ostracizare vine de la ineditul obicei al locuitorilor din vechea Atena de a scrie pe o scoica numele celui pe care nu-l doreau in comunitate, cel care urma sa fie exclus.
ostraca = scoica
Asadar, ostracizare = excludere, surghiunire, persecutare.
Daca ar fi sa ma gandesc la o tema pentru o ieremiada, singura idee care prinde contur in capul meu ostenit este cea dupa timpul irosit.
Si cand zic irosit, zic fara iubire, fara sentimente, fara pasiune si, mai ales, fara constiinta ca irosesc acel timp.
Ne TRANSFORMAM, in functie de varsta, de la inefabili nemuritori ( cand suntem tineri), la struti care si ascund capul in nisip cu teama.
O teama de altfel naturala, ca atunci cand vom scoate capul la suprafata vom da ochi in ochi cu moartea, ultimul dusman..
Eu sunt in faza in care am trecut de la iluzia imortalitatii la realitatea implacabila si necrutatoare a numararii ridurilor celor dragi mie si, mai rau, a contabilizarii alor mele.
Iata esenta ieremiadei mele: pierderea tineretii si a iluziei vesniciei.
Ce poate fi mai trist decat o dimineata in care deschizi ochii umflati, te duci la baie si te intrebi cu groaza: cine dracu e in baia mea?!
Atunci probabil se declanseaza o ieremiada de care nu stim, dar pe care o vom purta in carca pana la „gloriosul” sfarsit.
ieremiada = plangere, tanguire, lamentare
Noi nu ne vom irosi timpul, vom continua periplul nostru printre minunatele vorbe ale limbii romane.
Ramaneti alaturi de noi!🙂
