Astăzi vă prezint o încercare timidă de poezie! Fiți blânzi, vă rog! 🙂
Batrânul si cartea
Batrânul avea ochii ațintiți în zare,
Soarele de apus îi mângâia fața,
Fața și barba albă și ridurile adânci,
Toate, înfiorător de autentice.
Un copil bălai ieși din căsuța albă,
Cu o carte în mână, o carte frumoasă.
Bunicul zâmbi, îi recunoscuse pașii,
Era băiatul care-i citea în fiece seară.
Murmurul cuvintelor citite molcom,
Se împletea cu țipătul cocorilor,
Și cu adierea lină a vântului sprințar,
Și cu foșnetul discret al frunzelor.
Băiatul citea o poveste cu oameni,
Oameni buni si oameni răi, ca-n viață.
Povestea urca și cobora, ca-n viață.
Ochii băiatului străluceau tot mai mult,
Era tot mai aprins, povestea îl acaparase.
Batrânul îl apucă, încet, de mână.
O lumină caldă îi cuprinse sufletul.
Deși orb, bătrânul vedea prin cuvinte.
