Fredrik Backman – autorul cartii ”Un barbat pe nume Ove” a scris si minunatia asta de carte. Este delicioasa in felul in care miros gutuile de toamna si perele tarzii.
Este dulce -amaruie – dulcele venind de la copilul genial care este Elsa si prin gura careia sunt povestite vietile celorlalte personaje. Iar tenta amaruie este data chiar de vietile cu care i se incruciseaza timpuriu propria-i existenta.
Cartea, de aproape 500 de pagini, este un amestec de inocenta, duritate, bunatate, dezamagiri, victorii. Toate acestea sunt prezentate cu subtilitate prin intermediul bunicii, care inventeaza povesti adevarate pentru nepoata ei si care trebuie sa faca fata mortii acesteia, inmanand scrisori catre oameni care se dovedesc a fi cu totul diferiti sub mastile zilnice.
Stiti ca nu ma voi apuca sa va povestesc cartea – ci doar va voi indemna sa o cititi . Daca cumva veti fi dezamagiti – ma puteti injura pentru timpul pierdut. Daca nu, va veti felicita ca ati adaugat pe lista voastra de carti una de rang superior.