”Cei doi domni din Bruxelles ” este inca o dovada a maiestriei lui Eric-Emmanuel Schmitt.
Este o carte care se poate citi in orice pozitie, oriunde, oricând, cam fara sa-ti ridici ochii de pe ea.. (Ma rog, daca esti la plaja si trece o gagica trasnet pe langa tine, nu rata ocazia!!!:))
Am intrat pe un site interesant, din care recunosc ca m-am inspirat pentru a-mi cumpara doua carti, care face recenzii cartilor citite. Recenzie însemnând , cel putin acolo, rezumatul cartii, impanat cu detalii despre personaje si intriga. Nu zic ca nu e bine, dar daca mi se povesteste toata naratiunea, unde e placerea mea de a descoperi cartea?! Poate pentru unii are sens un astfel de recenzie, pe mine ma plictiseste si chiar ma indeparteaza de o carte al carei final deja il cunosc.
De aceea, eu nu va voi povesti de-a fir a par aceasta carte, ci va voi spune ca 100 % bag mana in foc ca nu veti fi dezamagiti, ci o veti hali cat ai zice Schmitt…Oricum, daca veti fi dezabuzati, avand in vedere ca este o culegere de nuvele, o puteti lasa oricând deoparte..ceea ce nu cred ca se va intampla.