Fără evlavie

Preoteasa era foarte dezabuzată,

Soțul său o dezamăgea crunt.

Dăduse brusc în patima băuturii,

După ce ea nu putuse să țină copilul.

Da, fusese nevoită să-l lepede,

Iar ăsta nu era cel mai creștinesc lucru.

Dar fusese nevoită, altfel ar fi murit și ea.

Preotul suferise un adevărat șoc,

Dar ea era încă tânără, puteau încerca iar.

Ea îi tot repeta acest lucru, cu obstinație

Dar se lovea de un zid de nepăsare.

Ea avea dorințe, el dorea să bea.

Până la urmă, ea luă inițiativa,

Ca orice femeie fără preget.

Își comandă, discret, un combinezon

Ce-i valoriza țîțele încă ferme.

Seara, se proțăpi în ușa conjugală

Și-și desfăcu concupiscent capotul:

„Popo, deșteptarea, vino-ncoace

Nu mai suge cu atâta evlavie sticla aia,

Am variante mai bune pentru tine”