Cuvintele zilei de astazi sunt: mana si sofisticata.
Veneau deseori la salonul de manichiura, insotind-o, evident, pe Azaria. De fiecare data isi facea programare la Antoaneta, care era manichiurista ei preferata. Nu-i convenea sa se lase pe mana oricui si atunci cand nu o gasea, bombanea despre ghinionul ei.
De data asta, Antoaneta era acolo, insa mai avea o clienta si ne-am asezat cuminti pe un fotoliu confortabil sa asteptam sa termine. Ne uitam la mainile celei de care se ocupa Antoaneta si incercam sa ghicim ce profesie o avea, de-si permite sa-si faca din unghii niste sabii colorate cu care ar fi putut sa spintece, fara tagada, gaturile catorva zeci de gaini, interesate de metoda asta de sacrificare. Mainile acelei cliente tresarau din cand in cand, nelinistite parca de toata aceasta ”sofisticare” prea ”sofisticata” care a cazut pe capul lor.
In celalalt scaun, la alta manichiurista, stateau cuminti mainile unei doamne de varsta a doua spre a treia, care contrar parului mov, ceruse sa-si aranjeze mainile cu niste unghii colorate discret in roz bombon, asortate cu buzele stranse punga, dar totusi rujate in acelasi ton (sau poate unul usor mai strident). Mainile ei erau traversate in sus si in jos de vasele proeminente ca o caracatica, care parca o inmanusa. Nu stiu de ce ne-am imaginat cum facea sex doamna cand era tanara…si singurul cuvant care ne venea in minte era ..cu spor..
In fine, Antoaneta a terminat cu ghionoaia cu unghiile-gheare si ne-a invitat sa luam loc, pentru a incepe spa-ul bine meritat. Azaria ne-a intins catre Antoaneta si, ca de obicei, pe langa masaj, a cerut o manichiura French, care noua, dupa cate experimente esuate de culoare si forma am trait, ni se pare, pur si simplu, SOFISTICATA.