Pasiune pura

Si eu am strambat din nas când am vazut titlul cartii si m-am gandit ca Sandra Brown revine in forta.

Nu voi fi filistina si va voi spune ca da, am citit si Sandra Brown, din curiozitate. Evident ce si cat am citit, nu mai conteaza, pentru ca stiti foarte bine ca toate sunt la fel, pline de dialoguri usurele si smiorcaieli induiosatoare.

Imi cer scuze femeilor carora Sandra Brown le-a fost ca o ”mama”.

Ei bine, cartea este scrisa de o suedeza, Lena Andersson, si a fost in 2013 cartea anului in tara ei.

Iata cateva fraze care mi s-au parut tocmai bune de pus in panoplia vorbelor-granit, pe care am putea sa ne bazam, atunci când psihicul nostru da rateuri:

”E mai usor sa faci fata unor raspunsuri definitive decat unora difuze…Speranta nu poate fi ucisa decat cu brutalitatea luciditatii…Cel care spera se face ca nu stie ca empatia este o forta mecanica. Omul indiferent se arata grijuliu fata de cel in suferinta pentru a se ocroti de el insusi…”

Toate cele de mai sus trebuie puse in cadrul unei relatii de bizara iubire, in care ea (oricare femeie din lumea astea) asteapta de la el (un oarecare, desigur, dar din pacate, Alesul) un gest minuscul, o scaparare de priviri, o atingere (chiar si din intamplare), o partida de sex (chiar si din plictiseala) pentru a-si potoli dorinta de a fi iubita de el.

Obsesia, pentru ca despre asta e vorba in carte, devine aproape insuportabila, iar rezultatul este aproape la fel de devastator ca si consumul zilnic de droguri.

Aceasta marota vine pe fondul incertitudinii, pe baza lucrurilor banuite (gresit) si nespuse, pe seama fanteziei generate de Speranta. Tocmai de aceea mi-au placut frazele pe care le-am citat mai devreme.