Epuizare si petulanță
De multe ori, de prea multe ori,
Trântorii, putorile, cei născuți obosiți,
Se plâng că sunt dramatic de epuizați.
Paradoxal, cei harnici, robaci, zbătători,
Sunt deseori plini de vigoare, de petulanță.
E un paradox pe care cu greu îl accept.
Mi-e geu să cred că viețuiesc,
Într-o lume ce colcăie de specimene
Ce nu pregetă în a se văita, a se milogi,
A-și clama „drepturile” pentru trândăvie
Așa epuizați, cu „frezoane”, cum pretind a fi.
Dintr-o dată, și eu mă simt, brusc, istovit.
Oare nu există vreun tip de ajutor social
Și pentru scriitorii amatori trândavi, nesimțitori?
