Când e sa se aleaga praful…mintea omului e ciudata si croita in asa fel incat atunci când isi doreste ceva, chiar daca instinctul ii spune contrariul sau pe aproape, sa aleaga sa-si imagineze lucrurile care ii convin. Asta am patit si eu. Si probabil nu sunt singura…Fostul meu iubit nu mi-a spus niciodata ca este nefericit. Mi-a spus ca este insurat, ca are un copil, ca daca intram in aceasta relatie, trebuie sa ne respectam statutul de oameni care locuiesc cu alti oameni. Asta e realitatea.
La inceput, cumva a fost simplu, pentru ca orbita de ceea ce sexual primeam de la acest barbat, m-am multumit cu ceea ce mi se oferea, fara sa ma gândesc ca imbratisarile, saruturile, atingerile sunt la comun. Si pentru mine, si pentru sotie.
Apoi, pe masura ce inaintam (mai taras, mai grabis) pe poteca spinoasa a iubirii clandestine iar ceea ce fusese la inceput capata conturile unei iubiri cum nu a mai fost, am inceput odata cu sarbatorile si concediile sa ma intreb de ce nu suntem impreuna daca chiar ne iubim ”cu putere, frate”.
Raspunsul a fost cam intotdeauna acelasi: am stiut de la inceput ca suntem casatoriti. Ca si când acest simplu fapt este o bariera intangibila, ca si când poti la începutul unei relatii sa-ti dresezi mintea, inima si trupul si sa le ordoni: vezi barbatul asta?! ei bine, te futi cu el si cu asta basta.. sa nu indraznesti sa-ti adancesti sentimentele, sa nu indraznesti sa-l iubesti, sa nu indraznesti sa-l faci barbat, sa nu indraznesti sa-l faci fericit…si mai ales sa nu crezi ca e ADEVARAT tot ce-ti imaginezi despre el.
Lucrurile se intampla, evolueaza, ajungi sa iubesti pe cineva mai mult decat ti-ai propus (daca cinic pot sa spun asta). Si când se intampla asta, nu vrei sa distrugi familii, nu vrei sa-l smulgi din ghearele si pizda sotiei, ci vrei pur si simplu sa stii ca tu il faci fericit.
Si aici intervine legatura cu titlul acestui articol…pentru ca nu ai acces la viata lui, completezi ceea ce nu stii si franturile pe care ti le-a servit cu imaginatia. Imaginatie care fiind 100% subiectiva te duce acolo unde vrei tu sa ajungi in realitate.
Numai ca schisma dintre cele doua este enorma. Tu vrei sa crezi ca numai tu sau doar cu tine este fericit, iar el este fericit oricum, cu tine sau fara tine, este la fel. Vrei sa crezi ca se poate entuziasma doar când este cu tine, dar te uiti pe facebook ul sotiei si vezi toata familia cantand, amuzandu-se, fiind fericiti…
Iar in momentul ala, bomba, care era amorsata pe undeva de instinct, iti explodeaza in creier si te trezesti intr-o realitate despre care stiai, dar pe care ai refuzat-o pentru ca …pentru ca esti idioata, cretina, proasta, imbecila si ai avut tupeul nemarginit sa crezi ca fericirea lui are vreo vaga legatura cu tine.
Ce e mai rau este ca el vine si incearca sa te imbuneze mergând pe principiul: tu crezi ce vezi sau crezi ce-ti spun eu?! Asta mi s-a parut halucinant… sa vezi evidenta (mai rau chiar sa o traiesti) si sa o negi, încercând sa inventezi scuze pentru armonia si fericirea care se vedeau cu ochiul liber…Promit ca acesta va fi ultimul articol care sa aiba vreo legatura cu barbatul pe care l-am facut barbat, cu barbatul pe care l-am facut fericit, cu barbatul care asa fericit si barbat cum a fost cu mine a fost si cu altele (chiar nu are importanta cine si cate).
Am vrut sa scriu acest articol, fara sa fiu orbita de ura si patima cu care am scris articolul ”Adio”…Poate am reusit, poate nu, important este ca am incercat sa fiu corecta cu mine si cu toate partile implicate in povestea asta de iubire neiubire ”arhicunoscuta”…
Când e sa se aleaga praful…
