Poetul Marin Sorescu este cel ce mi-a adus mai aproape iubirea. Iubirea de cuvinte, de cărți, de cultură, dar și iubirea carnală. Recunosc că sunt fermecat de-a dreptul de spiritul domnului Marin. Am încercat însă să descopăr în creația sa iubirea și într-un sens mai fizic al cuvântului.
Mie mi se pare că domnul Marin a fost foarte discret cu acest aspect al iubirii, fără de care dragostea nu e întreagă, rotundă. Nu mă așteptam să pună eroticul pe tapet în mod direct, frust, asa cum făcea Emil Brumaru, nu era stilul sau.
Dar măcar o undă, o boare mai pregnantă de lubric parcă mi-aș fi dorit în poeziile sale . Sunt sigur totuși că există și că eu, profanul, nu am putut să descifrez pe deplin subtilitatea poeziei de neegalat a lui Marin Sorescu.
Da, Marin Sorescu m-a ajutat să îmi găsesc iubirea. Una deplină, cu spirit și carnal fără zăgazuri. Mi-ar plăcea să știe acest lucru, eu îl fac public aici. Poate i-l aduce la cunoștință cineva ce face naveta mai des între Rai și Pământ.
Perete efemer
Între noi e un perete semeț ,
Nu e înalt, dar pare a fi de temut.
Eu îți arunc, din stînga, o frunză,
Tu, îmi dai, din dreapta, o floare.
E un joc, un minunat joc.
Eu îți ofer o rază de soare,
Tu sari și îmi dai, peste perete,
Un fluture multicolor.
Îți strig apoi numele,
Peretele nu îl poate opri.
Îl strigi și tu pe al meu,
Ca într-un tainic dans.
Îți spun că mi-e dor,
Îmi răspunzi cu dorul tău.
Cu fiecare schimb de cuvinte,
Peretele se face tot mai mic.
Încât, la finele jocului de vorbe
Peretele dispare de tot.
Și ne regăsim în stânga mea,
Într-o singură inimă.
Iar apoi, cu ochii larg închiși
Ne răsfățăm buzele,
Într-un sărut. SĂRUTUL!
Marin Sorescu, mulțumesc!
Minunat. Asa cum esti si tu!
Multumesc. Am o sursa de inspiratie perfecta!