Andre Rieu – intre nume si renume
Poate vin un pic cam tarziu fata de momentul vizionarii si auditiei, insa Andre Rieu si-a anuntat revenirea la Bucuresti si cred ca acest articol poate fi un preambul mai mult sau mai putin folositor.
Dupa atata tevatura, dupa atata tam-tam, dupa atatea fite si figuri, marele Rieu a avut bunavointa sa ne bage si pe noi, amarastenii de romani, in seama…
Amarasteni cu duhul.. probabil asta i s-a spus despre romani si asta a crezut.
Atunci cand s-o fi gandit el, stand pe buda, intr-o dimineata in care se constipase: ce mama dracului sa le cant dobitocilor alora?!
Aaaahhh (asta era de la constipatie)…oooo (asta era de la inspiratia care-l lovise naprasnic).
N-o sa le cant nimic, sau mai bine zis mai nimic.
Pentru ca ca n-as vrea sa-mi strice careva parul infoiat de mandru si destept olandez…
Nu stiu care este repertoriul lui Rieu pentru alte natii, dar cel pentru romani am avut neinsipirata alegere de a-l asculta IN DIRECT…
Si-a facut intrarea luand contact direct cu caldaramul Pietei Constitutiei.
Inceputul parea promitator, si ma gandeam ca voi asculta in direct toate acele supervalsuri ascultate pe you tube…
Eram cuprinsa de emotie la ideea ca voi asculta in direct valsul scris de Anthony Hopkins – „And the waltz goes on„…
Si cand colo, regele valsului a inceput sa ne spuna povesti (e adevarat intr-un stil haios).
Si sa ii invite pe nu stiu ce necunoscuti tenori (unu-i tazmanian, al doilea maghiar si al treilea mai ortoman, francez).
De care auzise bineinteles tot mapamondul daca te luai dupa felul in care ii lauda Andre Rieu.
La fel s-a intamplat si cu cele 3-4 soprane (la fel de ilustre anonime) care s-au grabit sa ne spuna despre cat de vesela e vaduvia (referire desigur la „Vaduva vesela” a lui Lehar) .
Dar si alte opere in limba germana sau la fel de neinteles, mai mult sau mai putin soporifice (pentru mine, cel putin, care aproape imi rupsesem falcile).
Andre Rieu – intre nume si renume
Ca sa intelegeti.. Nu au cantat rau cei care si-au perindat anatomiile pe acolo (inclusiv un fel de formatie comica vieneza parca), insa asa cum prea bine zicea insusi Rieu : nu intamplator orchestra mea se numeste „Johann Strauss”.
Ei bine, se pare ca omul s-a contrazis cu brio.
A cantat nu mai mult de 4 valsuri, in circa 3 ore si ceva.
In rest, invitatii au facut spectacolul.
El s-a rezumat doar la rolul de prezentator si de dirijor al unei orchestre care acompania niste artisti care incercau sa cante bine si uneori chiar reuseau.
Dar nu erau valsuri..
Daca vreti sa mergeti anul asta ca sa ascultati valsuri, mai bine va interesati din timp despre program, pentru ca s-ar putea sa va astepte o dezamagire de zile mari..
Iar ceea ce a lipsit din program desi eu aveam senzatia (proasta, de altfel) ca nu are cum sa absenteze, voi posta mai jos. Auditie placuta!
