Niculae

Niculae are 12 ani si locuieste intr-un sat izolat, aproape de varf de munte.

Viata grea l-a facut pe Niculae sa fie atent, grijuliu cu orice firimitura de paine. El nu isi poate permite sa fie superficial ca baietii rasfatati de la oras, pentru ca orice resursa materiala, cat de mica ar fi ea, ii ajuta pe el si pe sora lui, Ioana, sa supravietuiasca. Mama lor i-a parasit, a plecat la alt om din sat. Se mai intalneste cu ea pe ulita, dar nu isi vorbesc, Niculae si-a scos-o pentru intotdeauna din inima.

Tatal lui Niculae, Vasile, e cioban. Munceste cu ziua, pentru ca nu are oile lui. Daca e solicitat sa aiba grija de oile celor mai ortomani, agoniseste intr-atat incat sa cumpere de-ale gurii pentru el si pentru cei doi copii ai sai.

Lui Niculae ii place sa citeasca. Cartile sunt lumina sufletului sau. Ceea ce citeste seara, la lumina palida a lumanarii ii povesteste a doua zi, cu inflorituri sprintare, surorii sale, Ioana, care are sase ani si inca nu stie sa citeasca.

Niculae o invata si pe Ioana buchiile , a preluat, de fapt, toate atributiile mamei sale fara minte, de la spalat pana la curatenie si facut mancare. Intre peretii casutei darapanate, mintea scotocitoare a lui Niculae se lumineaza de stralucirea cuvintelor.

In fiecare zi, Niculae mergea pe jos la scoala aflata in comuna, la sapte kilometri distanta. Sapte kilometri dus, sapte kilometri intors, pe drumuri inguste si de multe ori desfundate, de munte.

Niculae nu se vaita defel. In ghiozdan are mereu un dictionar, destul de subtire, in care gaseste putine dintre cuvintele pe care nu le intelege in carti. Asta pentru ca accesul la internet e aproape imposibil la ei la munte. Doar colegul sau, Ionut, fiul invatatorului, are un laptop batran si o dracovenie pe care o baga in el si poate sa umble pe internet.

L-a rugat pe Ionut sa caute ce inseamna “farfanatic” un cuvant dintr-o carte pe care o citea acum. Gasise cartea dosita intr-un sertar uitat de vreme din chitimia de langa scoala ce tinea loc si de magazie si de biblioteca.

Acum, in scurtul ragaz de dinainte de culcare, Niculae statea cu mainile sub cap, cu privirea atintita in tavanul afumat, crapat si scorojit.

“Eu nu voi fi farfanatic, nu voi fi superficial, voi invata pe branci ca sa pot scoate capul in lume. Voi vorbi mult, da, imi place sa vorbesc, dar voi avea mereu ceva de spus, iar vocea mea va fi ascultata.”

Impacat cu acest gand, Niculae adormi apoi, cu un zambet larg pe fata sa lina de copil bun.