Cel care a scris ”Pacienta tacuta”, Alex Michaelides, revine cu un roman semipolitist si semipsihologic, pe care il citesti repede, curios sa ajungi la demascarea criminalului.
Ca in orice carte de aceasta factura, dezvaluirea misterului se produce la final si pana acolo, evident, esti plimbat pe alte carari decat cele care trebuie sa te conduca la descoperirea identitatii celui care ucide. Dar nu e rau deloc si la un moment dat, din cauza nerabdarii, chiar am vrut sa ma uit la sfarsitul cartii ca sa gasesc cheia.
Este firesc ca dezlegarea intregii sarade sa te lase cu gura cascata, ca de-aia exista acest stil literar, iar Michaelides creeaza o poveste care te tine prins in hatisul indiciilor ”gresite” pe care ti le ofera.
Pana la urma, asta e tot chichirezul unei carti de genul asta : sa te faca sa-ti doresti sa ajungi mai repede la final si sa constati ca perspicacitatea cu care ai fost atent la detalii, te-a condus la aceeasi concluzie ca a scriitorului. Sau nu.
Verdict: mi-a placut un pic mai mult ”Pacienta tacuta”, insa cartea e de citit.
