Autor : Aaron Posner – adaptare dupa Pescarusul lui Cehov.
Nu, nu este o injuratura a unuia care a fost atacat de un pasaroi, ci este chiar titlul piesei, ceea ce m-a atras intr-un inceput.
Apoi, dupa ce am citit cateva recenzii, am zis ca ori imi va placea maxim ori, ca de multe ori, voi pleca dezamagita.
Nu a fost cazul cu niciuna din aceste doua extreme: mi-a placut moderat si nu am plecat dezamagita. Din contra, am plecat razand de singura faza memorabila din toata piesa. Nu ma intelegeti gresit, piesa are niste monologuri cu subiecte absolut actuale precum – sensul vietii, tineretea, abuzul, iubirea, politica, chiar razboiul din Ucraina, moartea, tradarea – de-astea…
Insa mie, ca o atipica ce sunt, mi-a placut ceea ce urmeaza: unul dintre personaje isi aprinde o tigara si incepe sa fumeze, aruncand rotocoale de fum in sus si avand o postura ca si cand tocmai urmeaza sa ne anunte descoperirea mileniului. Si tot fumeaza si priveste intens, aproape transcedental as zice, catre public. Apoi vine replica geniala: ”Ce misto e sa fumezi pe scena!”. Restul actorilor trecusera la treburi mai serioase si eu inca mai radeam de faza aia.
Si a mai fost o replica care m-a amuzat. Era o tipa care tot ii intreba pe cei din jur: ”Pot sa te ajut cu ceva? Nu te deranja, am fost ironica”.
In rest, Cecilia Barbora arata si joaca excelent la cei 58 de ani, Marius Bodochi are cateva scene in care umorul se imbina cu tristetea, iar ceilalti tineri actori isi fac treaba cat pot ei de bine. Si aproape toti pot.
Firul calauzitor al acestei piese se intinde de la a fi autentic pana la a trai viata, aici si acum, iar regizorul stie sa jongleze si sa alterneze scenele, astfel incat sa nu plecam direct la psiholog dupa ce vedem piesa.
Spectacolul a inceput la 19:30 si, fara pauza, a tinut pana la ora 22:00. E un aproape un maraton, insa nu m-am plictisit (poate putin catre sfarsit) si daca nu va jeneaza hemoroizii prea tare, puteti merge cu incredere sa vizionati acest spectacol.
