Dreptul de a muri

Un om a murit pentru ca statul roman s-a ”impiedicat” si a cazut in bot. In timp ce incerca sa-si revina, un om cu arsuri si poate cu sanse la viata a murit, pentru ca indolenta si birocratia au atins niste cote greu imaginabile.

Mi-au venit in minte imagini cu ”nemuritorul” si ”supercalificatul” Banicioiu, care afirma cu un zambet sucar in coltul gurii, in timp ce oamenii mureau ca mustele, dupa tragedia de la Colectiv, ca ”avem de toate”. De fapt, vorbea despre incompetenta, despre lipsa dotarilor pentru a trata marii arsi si, mai ales despre neputinta familiilor de a-si salva copiii. Cand zicea cu aplomb ca ”avem tot ce ne trebuie”, cu siguranta se referea la nemasurabila gama de bacterii nosocomiale, care se simt fericite in spitalele romanesti. De fapt, cred ca spitalele romanesti sunt ”raiul pe pamant” al infectiilor nosocomiale si, aici, se simt, pur si simplu, implinite si cu sens.

Dar desi s-ar crede ca am vrut sa scriu despre statul roman, care-si ucide cu usurinta si cu buna stiinta cetatenii, nu asta e subiectul, ci dreptul de a muri a marilor arsi. Cand vorbim de mari arsi, vorbim despre oameni care au arsuri pe o mare parte din suprafata corporala si care nu vor mai fi niciodata asa cum au fost.

Este crud ceea ce spun, insa cred ca in cazul acestor mari arsi, ar trebui sa se acorde dreptul la moarte. Ce inseamna asta in capul meu?! inseamna ca, dupa ce ii arati o oglinda cu fata si trupul care nu vor mai fi niciodata la fel, pacientul sa aiba dreptul sa spuna ”Nu” vietii.

Traumatismele fizice nu reprezinta absolut nimic pe langa ranile psihice adanci nevindecabile, care de multe ori duc la sinucidere. Asta mi se pare un paradox crud: sa lupti sa aduci inapoi un om care va ramane cu sechele vesnice, iar acel om sa blesteme salvatorii pentru ca, pana la urma , este o epava umana, care va fi respinsa nu numai de societate, ci si de cei dragi.

Ce faci in situatia in care, ca mare ars, salvat , astepti ca partenerul de viata sa te priveasca cu aceeasi iubire, cand de fapt nu numai ca nu te mai recunoaste, dar poate ii starnesti pur si simplu repulsie (ca sa nu zic voma). Ce faci, cand copilul incepe sa planga, pentru ca un monstru s-a apropiat de el, spunandu-i ca e tata?!

E foarte complicat pentru barbati, dar e si mai complicat pentru femei, care au ca apanaj frumusetea. Cum ii explici unei femei frumoase, care are arsuri pe fata, arsuri ce nu vor putea fi reparate de nicio chirurgie estetica, ca totul va fi bine?! Acea femeie, dupa socul supravieturii, va trebui sa faca fata socului respingerii de toti si de toate. S-a gandit cineva la asta sau eu sunt singura ticaloasa care crede ca lucrurile se pot intampla in felul asta?!

Am cunoscut un astfel de om. Un barbat caruia i-a explodat o butelie in fata si care a fost salvat. Parasit de sotie, ostracizat de societate, intr-o depresie crunta, tot ce-si dorea era sa poata vorbi cu cineva, privindu-l in ochi si nu uitandu-se intr-o parte sau stapanindu-si sila sau groaza (dupa caz). Ce mai poate astepta un astfel de om de la viata?! Cat de puternic sa fii sa traiesti ca un mort printre vii?!

Cred ca sunt foarte rari supravietuitorii unui incediu care sa le multumeasca salvatorilor. Cred ca, dupa ce sunt rejectati de societate si de familie, nu-si doresc decat sa moara si , deseori, se sinucid, neputand suporta golul din jurul lui si creatura nefericita pe care le-o arata oglinda.

Mi-as fi dorit sa scriu ceva mai vesel astazi, pentru ca e o zi speciala pentru mine, insa atat am putut.

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. Ufffff, România…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share via
Copy link
Powered by Social Snap