poveste obisnuita

CAVALCADA SI STRIVIT sunt cuvintele de astazi…

Daca se va intampla ceva?! Daca totul a fost in zadar?! Daca nu va decurge totul atat de minutios cum gandise?! Daca se va razgandi si nu va mai veni? O cavalcada de ganduri alergau nebuneste de la o sinapsa la alta. Totul trebuia sa fie simplu si sa decurga conform planului. Ii spusese ca-l asteapta la ea in apartament, la ora 19:00, pentru a sarbatori cum se cuvine decizia lui de a divorta. Ce nu stia el era ca aflase de la insasi sotia dumnealui, care ii era colega de serviciu, ca nici pomeneala de asa ceva.

Pur si simplu o mintise acum, ca de fiecare data cand ea abordase subiectul asta, pentru el atat de stresant si atat de incomod. Il urase de fiecare data, din ce in ce mai mult, pana cand ura se transformase in ceva ce o stapanea si o strivea cu o greutate aproape insuportabila.

Tocmai de aceea voia sa aiba cu el o discutie in seara asta, in care sa-i comunice fara drept de apel ca totul s-a terminat si ca de acum incolo fiecare are dreptul sa-si foloseasca liberul arbitru asa cum va crede de cuviinta. Stia ca nu va fi simplu, pentru ca el era dependent sexual de ea (sau asa o facuse sa creada cu declaratiile lui desantate), insa nimic nu este imposibil atunci cand trebuie sa pui capat unei relatii de neacceptat.

A tot sperat ca se va intampla ceea ce-si dorea, adica sa traiasca cu omul asta, dar daca el o tîra din minciuna in minciuna, totul trebuia restartat. Tocmai de aceea incepuse sa-si renoveze apartamentul, pentru ca voia ca locul sa-si schimbe decorul si odata cu el si amintirile cu si despre el sa se duca pe apa sambetei.

 

Am ales pentru seara asta o rochie neagra, decoltata, care stiu ca-l va face sa turbeze, mai ales cand il voi anunta ca scopul nu e acela de a sarbatori, ci acela de a inmormanta relatia asta esuata.

Sper sa nu l deranjeze prea mult deranjul din casa…dar iata ca a ajuns..

”Buna, iubito. Sper ca n-am intarziat, pentru ca am alergat putin si chiar mi-e sete. Imi dai te rog un pahar cu apa?!

Simte-te ca acasa. Stii unde tin paharele.

Ma uit la el cum se indreapta catre bucatarie si ceva parca ma sacaie…oare ce sa fie?!

De-abia cand aud tipatul din bucatarie, imi dau seama ca mobilierul de sus, din bucatarie , nu era fixat de cel care venise deunazi sa-l repare.. si paharele nici macar nu mai erau acolo..

Acum el zacea strivit sub privirile mele, iar cavalcada gandurilor mele se indrepta nebuneste catre o singura idee: a murit?!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share via
Copy link
Powered by Social Snap