Despre minte, suflet si farfurie
Ma inteapa o presimtire in ochiul stang, precum ca ceea ce urmeaza sa scriu va fi plin de prostii..dar de unde sa scoatem numai lucruri „adanci” daca nu ne numim Liiceanu, Plesu sau Onfray?! (sa salutam contemporaneitatea)
Am preluat acest titlu de la o emisiune care se denumea asa.. nu am ascultat niciun minut despre ce era vorba, insa inevitabil m-a dus cu gandul catre o carte primita de mine ca si premiu (iata ce dezvaluire epocala – sunt o premianta) „Carte pentru minte, inima si literatura”…gandindu-ma la similitudinea oarecum fortata si punand in balanta cele patru cuvinte cheie – minte, inima (suflet), farfurie si literatura, m-am fortat (nu prea tare) sa gasesc puntile de legatura..
…am inceput cu o intrebare primara..de ce nu farfuria inainte de toate?! dincolo de cele mai vestite diete si recomandari ale nutritionistilor, un om are nevoie de mancare pentru a trai…dar nu neaparat zic unii sa traiesti pentru a manca ci sa mananci pentru a trai…poate in emisiunea respectiva era vorba despre cum sa ne hranim sanatos (pentru ca unul din dezavantajele evolutiei este si „trucajul” alimentelor), insa eu vreau sa vorbesc despre faptul ca mintea, sufletul, inima nu pot emite pretentii in lipsa hranei..
… nu intamplator am pomenit de cateva minti luminate…ganditi-va la un Plesu infometat, cu burta lipita de sira spinarii, cu matele chioraindu-i a jale, cu ochii disperati dupa o bucata de paine.. evident ca este un scenariu suprarealist, insa credeti ca in mintea lui ar mai incapea vreo samanta de idee in afara de cum sa faca sa-si umple burdihanul?! poate este un exemplu aiurea, insa opinia mea este ca literatura se naste acolo unde aceasta necesitatea primara – care este hrana este satisfacuta.. si aici m-am pomenit intrebandu-ma: cate minti potential luminate s-or fi ingropat si limitat pentru ca in loc sa gandeasca stralucitor, au fost nevoite sa se gandeasca la procurarea hranei..
…Stiu ca unii dintre voi veti spune ca foamea asculte coltii si te face sa gasesti oportunitati pentru a supravietui.. si uneori chiar pentru a prospera.
Insa nu asta e tema.. da, foamea poate face asta..insa te face sa gandesti pragmatic, putini fiind aceia care dupa ce si-au potolit foamea, vor crea ceva cu adevarat demn de memoria literaturii, a picturii, a istorie, a culturii in general..
As vrea sa spun ca aici nu e vorba despre „saracia” in care unii dintre noi ne-am nascut, in sensul in care mancai fasole, cartofi, tocana si varza toata saptamana, iar duminica se manca carnea de la un pui crescut pe batatura…
Am pus ghilimelele pentru ca eu, copil fiind eram fericita si nu ma deranja deloc meniul acela monoton…nu puneam pret pe mancare pentru ca o aveam.. de-asta vreau sa fac diferentiere intre „foame” si „saracie”.
Cand zic foame ma gandesc sa stai toata ziua cu gandul la ceva, orice, care sa-ti umple stomacul…sa nu ai decat o singura obsesie: mancare.
…sunt oameni bogati care se trezesc dimineata cu intrebarea: ce sa mai mananc astazi? si oameni saraci care se trezesc cu intrebarea: ce mananc astazi?! eu ma gandesc doar la aceia care se intreaba: eu voi manca astazi?!
Iata o tragedie data atat de lipsa mancarii, cat si de faptul ca mintile acestor oameni nu au cum sa produca valoare, fiind blocate de vesnica preocupare a ce urmeaza sa bage in gura…
Am citit undeva ca natura ne indica egalitatea de care ar trebui sa ne bucuram cu totii, prin faptul ca barbati sau femei avem aceleasi nevoi..
Numai ca unii se nasc mai cu mot, mai cu coroana, mai cu stea-n frunte…
Cred ca mi s-a facut dor de comunism… de vremurile acelea in care nu puteai sa faci parada de case, de masini, de toale, de accesorii..si cand din cauza uniformitatii, valorile trebuiau sa gaseasca forme de exprimare..
Acum avem atat de multe forme (superficiale) de a ne exprima, incat atunci cand vorbim uneori suntem mai muti decat cea mai apasatoare tacere…
