Am facut o plimbare in Duminica Floriilor, la 9 dimineata, prin Bucuresti. Nemaifiind aglomeratia cotidiana care sa-mi perturbe atentia, mi-au sarit in ochi cladirile din sensul giratoriu de la Piata Romana. M-am gandit ca, in orice alta tara, o cladire in paragina in mijlocul orasului ar fi inacceptabila, mai ales daca, prin renovare, si-ar putea gasi stralucirea de alta data.
Nu pot înțelege aceasta nepăsare care ne umilește pe toti. Si aici ma refer la toate aspectele vieții, care devine din ce in ce mai grea si mai complicata din cauza legilor strâmbe, a jafului ridicat la nivel de arta si a lipsei de educație care , vorba unui om celebru, ne strica copiii.
Vorba multa, saracia omului.. exact asta se intampla in Romania zilelor noastre. Toti vorbesc, toti promit, toti au sacul doldora de vorbe pentru prosti si de bani pentru ei, toti sunt o apa si un pamant. De fapt, un nămol in care cei puternici se lăfăie, iar restul se afundă, incercand sa supravietuiasca dorintei celor putini de a fi cat mai bogati si de a ne tine in ”intuneric” prin saracie si lipsa de educatie.
Ma mir de cladiri, cand de fapt problema sunt oamenii. Nu oricare, ci cei de la putere care ar putea sa faca multe pentru tara asta, daca nu ar fi prea ocupați sa se ghiftuiască.
Asa arata o cladire din centrul Bucurestiului. O ruina pe care nu o vede nimeni, desi mai vizibila de atat nu se poate. Cladire care poarta numarul 1. Cred ca este reprezentativa pentru o Romanie intreaga!
Si pentru ca tot eram in zona am facut si alte cateva poze. Una cu zeița care străjuiește intrarea la Academia Romana si una cu biserica de vis-a-vis de Academia Romana – pentru echilibru as zice.
Apoi mi-a atras atentia un copac si o alta bijuterie arhitecturala, viitoare ruina probabil. Pacat!
