Daca dai o cautare pe Google gasesti urmatoarele descrieri pentru Ateneu: ”simbolul culturii nationale”, ” cea mai frumoasa cladire din Bucuresti”, ”cel mai reprezentativ lacas al concertelor”, etc..
Si, la o prima vedere, din afara, e posibil chiar asa sa fie. Cladire neoclasica cu elemente eclectice, contruita intre anii 1886 si 1888 – cu ajutorul statului si al oamenilor- vezi foarte celebra strangere de fonduri – ”dati un leu pentru Ateneu” – Ateneul intr-adevar impresioneaza prin formele sale de templu grecesc.
Insa nu despre arhitectura este vorba aici. In trecere, o sa spun ca cei platiti sa reabiliteze interiorul salii de concerte, nu au nicio tangenta cu cultura. Si nici cei care au facut planurile pentru aceasta reabilitare. Ma refer la toti cei care au supervizat aceasta lucrare, nu la muncitorii de la care nu poti avea cine-stie-ce pretentii.
Vineri, am fost la Ateneu si , din nou, mi-a sarit in ochiul critic, faptul ca Asaki e scris acolo sus, printre stelele neamului, exact asa cum vedeti: Asaki, ca si cand omul ar fi fost un vajnic urmas al samurailor… Asachi a fost un poet, prozator si dramaturg de origine armeana, dar pe niciunde nu am vazut scris numele lui Gheorghe Asachi – (exista chiar si o universitate cu acest nume) – in halul asta Gheorghe Asaki. Doar la Ateneu, ”simbol al culturii nationale”. De tot rasul, si chiar plansul pe ici, pe colo..
In fine, m-am pierdut in amanunte..nu asta e scopul articolului.
La concert am fost cu mama mea de 76 de ani, operata pe cord – adica face parte din categoria persoanele cu handicap, si cu baiatul meu de 10 ani. Amandoi pentru prima data la Ateneu si la un concert de muzica simfonica. Am vrut, evident, sa le aduc in urechi si in suflet, poate, muzica simfonica, sperand ca va fi o experienta placuta pentru ambii.
Ei bine, baiatul nu a reactionat tocmai rau la Mozart si Schubert. Ba as spune ca a fost chiar binisor fata de ceea ce ma gandeam ca va fi. Mama insa, dupa ce cu chiu cu vai am ajuns in loja, urcand 2 etaje, a avut nevoie la toaleta. Ghiciti ce?! toaletele sunt la subsol. Pentru niste oameni tineri, sprinteni si fara vreo problema medicala, cele 3 etaje coborate si urcate, sunt convinsa ca nu reprezinta vreo provocare.
Dar , pentru mama, cu probleme cardiace, aceasta escaladare a avut un efect aproape de lesin. Si acum vor veni mirarile cu iz de vituperari: cum mama dracului in secolul inovatiilor tehnice si tehnologice si al secolului in care ne cacam pe noi in legatura cu drepturile persoanelor devaforizate, nu au fost in stare sa gaseasca o solutie pentru persoanele cu handicap?! mi se pare ca e vorba despre o nemasurata nesimtire si despre o imensa nepasare si discriminare fata de persoanele defavorizate.
Nu e vorba de mama, e vorba poate de niste copii cu handicap, carora li se refuza dreptul de a asculta aceasta muzica. De ce?! pentru ca nu s-au facut proteste, pentru ca nu s-au scris petitii?! Cred ca raspunsul este simplu: pentru ca nimanui nu-i pasa de acesti oameni, care au aceleasi drepturi ca si noi.. ba as zice, uneori chiar ar trebui sa aiba mai multe, ca rasplata pentru suferintele pe care trebuie sa le indure in viata asta. De ce sa-i mai umileasca si altii?! de ce sa le blocheze accesul catre lucruri care sunt pentru toata lumea?! Intrebari fara raspuns si un articol, undeva, pierdut pe internet, care nu va rezolva problema, din pacate.
Pe mama o dor picioarele si astazi, iar prima noapte dupa concert nu a putut dormi din cauza suferintei. Si, mi-a spus ca in veci n-o sa mai calce pe acolo, chiar daca spectacolul i-a placut.
Sa va fie rusine, oameni de cacat, care nu faceti nimic pentru ca astfel de situatii sa nu existe. Ce m-as fi bucurat daca mama mi-ar fi spus: A fost minunat si mai vreau sa vin!
Dar acest lucru nu s-a intamplat, pentru ca cineva se ocupa de furatul bucuriei oamenilor ca ea!
Rusine!
