De Ion Băieșu
Același care a scris Balanta, care mi-a placut foarte mult (cartea). Același care a scris si ”Preșul”, care mi-a plăcut cam vreo 10% , iar restul deduceți voi.
In primul rand, este o piesă foarte lunga.. Spre deosebire de ultima la care am fost..Meșteșugul vieții , care a avut o viață scurtă, adică o oră, ”Preșul” a trait pana la adânci bătrâneți, ținând vreo doua ore si jumătate.
Timp in care m-am gandit ca, la cati bani costa un bilet (sala Studio – TNB), managerul (daca ar fi un om pe care l intereseaza subiectul) ar putea sa dispuna refacerea salii cu niste scaune adaptate zilelor noastre, lungimii pieselor si anatomiei care nu ne permite sa stam intepeniti doua ore si jumatate sa respirăm cultura. Pentru ca apoi sa plecam de la teatru schiopatand, cu junghiuri prin toate oasele…
Revenind la piesa lunga cat o zi de post.. recenziile ziceau ca o sa raman cracanata (nu de la scaune) ci de la ras. A fost invers.. Cel mult am zambit de vreo 3-4 ori si poate am ras o data. Ori mi-am pierdut eu simtul umorului definitiv, ori il am inca, dar nu am avut cum sa l folosesc in situatia de fata.
Pe scurt: un nene isi pandeste vecinii, injurandu-i cam de multe ori (ai dracului locatari!) pe parcursul piesei, pentru a afla cine se sterge pe presul lui (facut din lana 100%).
Femeia de serviciu, care era in cardasie directa cu nenea, in persoana Emiliei Popescu, se stergea.. dar pana sa aflam asta la sfarsitul piesei, pret de 2 ore si jumatate, apar si dispar personaje care mai de care mai excentrice, dar nu neaparat vesele..
Mi-au placut picioarele Monicai Davidescu, pe care si le a aratat cu tot cu chiloti si mi a displacut burta lui Alexandru Bindea, care mai avea putin si sucomba pe scena de la stransoarea camesii in care era tinut prizonier.
Iata si o replica pe care am tinut-o minte.. un posibil fost sot ii preda sotia unui potential viitor sot : ”uite , am luat-o plina de defecte si ti-o dau doldora de calitati.”
Intriga este larga, lunga si zaluda, plina de intortochieri, foarte rar amuzante.
Dar, pana la urma, faptul ca nu am plecat in lacrimi, ci doar schiopatand, poate insemna ca piesa nu a fost deloc rea. Dar nici excesiv de buna!
