Ariadna și Tezeu altfel

Ariadna stătea și cocea scenarii,

Era maestră în a urzi minuțios,

Scenarii funambulești, meșteșugite,

Era firoscoasă, de pricepea la de-astea.

Se hotărâse să îl cheme pe Tezeu la ea,

Ca de obicei, în centrul labirintului sibilinic.

Dar de data asta fără a-i da niciun fir,

Care să îl ajute să ajungă la ea.

„Dacă mă găsește, voi rămâne cu el,

Încă un timp, pentru plăceri lubrice.

Dacă nu, îi voi da papucii rapid.

Oricum, mă va părăsi el în curând,

Am văzut clar asta în globul de cristal.”

Tezeu fu oarecum uimit la intrare,

Că nu găsi firul călăuzitor în labirint,

Dar, ca orice bărbat dus de iubire târâș,

Riscă și intră, deși dorința-l deranja la mers.

Mergea haotic și-și striga iubita,

Neștiind că Ariadna izolase fonic labirintul.

Nu o găsi, firește, fără fir îi era greu,

Stătea rău la orientare Tezeu,

El era cu luptele și cu partea fizică

A iubirii, nu deborda de sapiență.

După ore de căutări zadarnice,

Tezeu se târî cu greu pînă la ieșire.

Cu o ciudată sclipire de inteligență, cugetă:

„Nici despărțirile astea nu mai sunt așa

Cum am citit eu că vor fi peste 2500 de ani”