Omul

Oare prin ce trista fatalitate omul nu se poate bucura in acelasi timp de toate facultatile naturii sale, de toate perfectiunile, de care nu e susceptibil decat la varste diferite?!
Fara drept la exceptie, in momentul in care spiritul omului a ajuns maturitatea, trupul lui incepe sa-si piarda puterea.

Inteligenta a crescut, dar sufletul si-a pierdut elasticitatea si impresionabilitatea. Trist, nu-i asa ?

Dar, pentru ce omul, la urma urmei, n-ar suferi si el soarta comuna tuturor fiintelor?
Când culegem fructul cel mai frumos mai putem avea oare pretentia sa respiram in acelasi timp si parfumul florii? Tineretea a avut nevoie de acea delicatete a sensibilitatii, pentru a ajunge sa stapaneasca la maturitate, siguranta spiritului.
Se prea poate ca oamenii foarte mari sunt tocmai acei care au pastrat, la varsta la care inteligenta este in plina putere, o parte din impetuozitatea impresiilor, proprie tineretii.

Omul Eugene Delacroix

Delacroix a fost un pictor francez romantic, care cadea prada dragostei in doi-timpi si trei miscari si care invata limba engleza numai pentru a-i putea scrie cameristei de care se indragostise.

Iar dragostea (mai ales cea fizica) ii batea destul de des in geam, majoritatea modelelor devenindu-i si iubite.

A fost aspru criticat de contemporani pentru felul in care picteaza, insa rebelul de Eugene va afirma: ”nimeni si nimic nu ma va impiedica sa percep lucrurile asa cum vreau eu”.
Va fi ostracizat timp de ani buni dupa ce expune ”Moartea lui Sardanapal”.

Pana la urma, insa prea tarziu, istoria ii va face dreptate si-i va recunoaste meritele.