„Cu nicio fiinţă nu suntem mai nemiloşi decât cu cei pe care-am încetat să-i iubim.” – Ileana Vulpescu, Arta Conversației
Puțini sunt scriitorii care au privit atât de la microscop viața, așa cum a făcut-o doamna Ileana Vulpescu.
Puțini au reușit să dezbrace viața într-un mod atât de firesc de zorzoane și să o arate și în partea ei hâdă, rea, depresivă, reală, de care nu prea ne place să vorbim.
Citatul pe care l-am ales din „Arta Conversației” e răscolitor prin adevărul frust pe care-l scoate la iveală.
Ai trăit acest sentiment în viață? Te-ai gândit în felul acesta la cei pe care i-ai iubit?
Până la urmă, de ce să fii nemilos cu ființa pe care ai iubit-o? Poate pentru că iubirea nu a încetat cu adevărat? Poate pentru că a rămas înfiptă pe vecie, ca un ghimpe bun într-un colțișor al sufletului tău?
Poate pentru că nu vrei să recunoști asta și încerci cu disperare să exorcizezi acest sentiment din interiorul tău?
De ce să fii nemilos cu cineva care poate că te-a făcut să simți cele mai profunde senzații , să ai cele mai frumoase amintiri din viața ta?
Pentru că timpul erodează și cele mai frumoase relații, sentimente, trăiri? Pentru că relația a fost samizdată sau morganatică și la un moment dat era oricum sortită pieirii?
E foarte posibil…
Dar, totuși, poate că încă îl mai iubești pe omul acela! Gândește-te serios la asta! Poate că n-ai încetat să îl iubești!
Daca-l iubesti cu adevarat pe omul acela, esti langa omul acela cu trup si suflet, nu doar cu ganduri si vorbe desarte! Eva
Mulțumesc pentru cuvinte și inspirație, doamnă Ileana Vulpescu!
