Nu este numele unei specii de papagali, ci numele unui nu prea cunoscut (pentru mine) violonist de origine armeana, nascut in Liban, crescut prin Germania si insurat cu o femeie din Spania… suficient de cosmopolit as zice.
A avut un spectacol la Sala Palatului la care am participat, nu inainte de a poposi la Humanitas, peste drum de Sala Palatului, unde te poti delecta cu o cafea si citi din cartile expuse chiar afara, pe terasa. De revenit…
Dar sa trecem la muzica. Ara Malikian a venit insotit de inca 4 muzicieni – un pianist care canta si la orga, un violoncelist care canta si la chitara, un chitarist care canta si la un fel de cobza si un tobosar care canta numai la tobe. Si, bineinteles, Ara Malikian care canta nu numai din chitara, ci si din toate dungile costumului lui de puscarias sexy (vezi foto).
Fara sa divaghez prea mult, tipul care are 55 de ani, poseda un trup absolut senzational. S-a vazut asta cu ochiul liber, cand a binevoit, constient fiind de fizicul lui, sa-si descheie nasturii hainei pe sub care nu mai purta nimic altceva.
Se stie despre el ca este un excentric si chiar este, cu claia de par din cap, inelele de pe degete si costumatiile fistichii. Dincolo de aceste lucruri, Ara Malikian are cele mai frumoase maini pe care le-am vazut la un barbat. M-au fascinat si inelele lui, de sorginte parca bizantina, foarte opulente si foarte sic.
Muzica pe care a cantat-o este compusa de el si are influente arabe, pe ici pe colo, ceea ce este absolut minunat. M-asteptam la altceva, insa a fost bine si asa. Este un virtuoz al viorii si poate canta din toate pozitiile, inclusiv culcat pe spate sau dansand.
Mi-a placut, nu atat de mult cum mi-a placut Sarah Cheng, insa daca va mai aparea pe la Bucuresti, eu zic ca ar putea fi o experienta interesanta.
