Din ”Ușa interzisă”
Din ”Ușa interzisă”

Daca as putea, as cita toata cartea, pentru ca domnul Gabriel Liiceanu in proza sau filozofie (sau amandoua), pot sa spun nestingherita de vreun dubiu, este pentru mine Marin Sorescu al poeziei. Ii iubesc pe amandoi, pentru lucruri diferite, dar atat de asemanatoare.

Iata de ce-l iubesc pe Liiceanu:

”Banuiesc ca exista un raport intre dezbracarea trupului si dezbracarea sufletului si ca iubire exista atunci cand sunt invinse, simultan si prin corelatie, aceste doua pudori. Atunci suntem liberi si usori. Tot ce era ascuns in noi – nespus si ne-exprimat- iese afara; printr-un amestec de vorbe si gesturi intimul este expus in fata celuilalt si in felul acesta singuratatea esentiala a fiintei noastre este invinsa si anulata.

Iata asadar care este secretul. Fiecare dintre noi putea traversa viata invesmantat in sobrietate, pudoare si discretie. Putea fi chiar sever, distant si aparent imperturbabil. Cu conditia sa existe – sau sa fi existat candva, macar o singura data in viata lui – o fiinta in fata careia sa poata (sau sa fi putut) sta sufleteste gol fara ca lucrul acesta sa provoace rusine. Trebuia ca macar o data in viata sa ne fi fost dat sa aflam ce inseamna predarea neconditionata, prabusirea totala a tuturor sistemelor de protectie, caderea in desuetudine a oricarei cenzuri”.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEcorșaj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.